Ce te faci când o să fii mare?

Ce te faci când o să fii mare? Ce te faci când ai ajuns mare, ești ceva, dar nu te-ai întins nici măcar 1cm, în nicio direcție? Adică, ai rămas tot mic.

Și nu, nu-ți cer aici să-ți numeri împlinirile din portofel, ci te-ntreb de cele existențiale, foloasele morale, psihice, de împlinire din aia care-ți aduce liniște și bucurie. Subliniez bucurie, că fericirea și extazul țin cam cât o înghețată de la Mc la 1leu.

Deci, ce te faci când te ții de-un job banal care nu te împinge la a vrea mai mult, când faci un pas în spate și-ți dai seama că investești timp și sentimente în oameni care n-au nici în clin nici în mânecă cu ceea ce gândești și ești tu, când treci prin zile ca studentul prin sesiune – doar doar o ieși ceva – ce te faci când se trezește monstrul realității? Nasoală treabă, huh? Nu degeaba zice Thomas Gray, “where ignorance is bliss / ’Tis folly to be wise.” Da’ iară și prostia doare ( drept, de cele mai multe ori pentru cei din jur) și vine la pachet cu un prospect plin de afecte adverse. Baiu-i că devine așa de extenuantă lupta asta cu proști că te mai dor degetele de la atâta cântat la mandolină. Da ăsta-i un alt subiect, pentru altă zi înzăpezită.

Stai, nu da să-nchizi tab-ul, nu caut să-ți împuiez mintea cu naivități (naivitățuri, succese – succesuri) unse pe pită caldă. Am avut norocul și curajul să-nvăț că viața nu se dă pe-o bicicletă roz cu pompoane ci merge pe jos, se cațără sau fuge, ba mai se și-mpiedică săraca și dă cu nasu-n baltă.
Dar totuși, mai cred în a pune minim 90% din tine în ceea ce gândești sau faci; indiferent că vorbim de job, școală sau relații. Că ești pilot, medic, inginer, instalator, tanti de serviciu, profesor – n-are importanță, ideea e să dai TOT din cât poți și ai tu. C-apoi vine și recompensa, zic eu. Nu vine pușcând din degete, ai de stat în săli de așteptare cu scaune găurite și împânzite de alții ca tine. Ah, și să nu uităm de mirosuri – nu nu, nu levănțică sau bujori. Și-apoi vine guralivul ăla leneș din ultima bancă, ăla care râde la glumele lui, se bate cu pumnu în piept și-ți taie calea. Noa, și ce faci? Te ții de ce apuci să nu pici ‘colo jos, la nivelul (subnivelul) lui.

Deci, ce te faci când o să fii mare?

P.S: Ăsta e de fapt un mini preludiu postării următoare când te mai iau la o întrebare.

photo-1416339276121-ba1dfa199912

What will you be when you grow up? What will you do when you’ve already grown up, but you’ve not moved an inch in any direction?
And no, I’m not asking you to start counting whatever monetary achievements your account’s holding, I’m asking you about the existential, spiritual, moral, psychological or even physical fulfillments that bring peace and joy. Emphasis on joy – cause happiness and bliss, well, they’re as long lasting as chicken nuggets in a room full of MEs.

So, what will you do when you’re hanging tightly to a job that you clearly hate, one that doesn’t push or inspires you? What about when you take a step back and realize you’re investing time and feelings in people that have nothing to do with what you truly are or think for that matter? And when you realize you’re passing through life kinda like a student through finals week – maybeeee, just maybeeee something good will come off of it? What are you gonna do when this monstrous reality faces you head on? Kinda sucks, huh? Starting to think Thomas Gray was on to something, “where ignorance is bliss / ’Tis folly to be wise.”. But then again, stupidity’s kinda painful (especially for those of us having to bear it) and drags behind a ton of side effects.

Hey, don’t! Don’t go closing this tab foolishly thinking I’m gonna pour you a glassful of credulous, naive, glitter dipped ideas. I’ve been lucky and brave enough to learn that life doesn’t go on riding a pink pom-pom adorned bike but that it slowly walks, hikes or runs, and occasionally stumbles in a glorious mud puddle. Still, I do believe we should always give a minimum of 90% to whatever we do or think, for that matter; whether it’s our job, school or relationships. Are you a pilot? Doctor? Engineer? Plumber? Cleaning lady? Teacher? Doesn’t matter, you go be the best cleaning lady anyone has seen, kick the heck out of that job’s behind!

What matters is you giving your BEST EVERYTHING! Queue rewards entering your life. Ta daaa! They won’t show up out of nowhere, you’ll have to wait, and wait some more in, mind you, dirty waiting rooms filled with the most uncomfortable chair one has ever laid eyes on. And don’t forget about the smells – definitely not lavender or peonies. Oh, and look, it’s the lazy, noisy dude that used to always sit in the back, making fun of everybody and laughing at his own jokes and just cuts you off. Simple as that. What you gonna do? Nothing. Might as well hang on tightly to whatever you can grab so you don’t stoop to his level.

So, what are you gonna be when you grow up?

P.S: This is actually more of a mini prelude for my next post when I’ll be curious to find out more about whatever it is you have in mind.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: