Fetele la vot!

SONY DSC

Pe sistemul “țara arde, baba se piaptănă”, am văzut o mulțime de fete / femei care preferă să stea pe tușă, să nu-și mânjească unghiile cu politică, nu dă bine estetic. Nu m-am cufundat niciodată în curentul feminist, în special cel care stă cocoțat pe frustrări nefondate, dar nu pot nici să neg prezența atâtor femei notabile care au demonstrat că e posibil să te faci auzită prin megafonul inteligenței, al puterii și al încrederii.

Și-atunci? De ce nu ai putea să-ți rupi din timpul tău pentru a te documenta să alegi BINE mâine, să alegi pentru cele care vin în urma ta și care aspiră la mai mult decât modelarea carcasei exterioare. Aleg nu doar pentru mine, ci și pentru minunile mici din familia mea, pentru viitorul lor, pentru cultura și educația lor, pentru dreptul lor de a-și alege aspirațiile. Aleg pentru că dacă nu aș fi putut-o face, m-ar fi iritat din cale-afară o asemenea constrângere. Și nu aș fi tăcut. Dar nu m-ar fi auzit nimeni. Votez pentru că acum mă pot face auzită.

Mă mândresc cu fetele mele, cu realizările și determinarea lor. Votez împreună cu ele pentru că ne e drag să ne-ntâlnim și să ne umplem minutele cu idei, planuri și dorințe. Votăm pentru că ne place să muncim pentru toate astea, pentru că ne simțim cel mai bine când ne valorificăm eforturile. Alegem pentru că ne place să colindăm țări, dar vai bine e când te cufunzi în așternuturile de-acasă.

Aleg pentru că încă nu ne permitem luxul de a-i lăsa pe cei sus puși să aleagă pentru noi. Aleg pentru că am de unde de data asta. Aleg pentru că nu-mi doresc a-mi irosi valoarea libertății câștigate de alții pentru mine.

Ce facem azi va fi România pe care o merităm. (Prințesa Maria Sturdza)

Advertisements

2 comments

  1. Abia astept ziua de maine. Sper sa nu raman dezamagita. Votam Iohannis !!!!

    1. La fel , Tania! Noi ne facem partea, ne rugam, votam si asteptam 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: