Love always, Me.

Treci pe lângă mine pe stradă, mă uit înspre tine, îmi arunc privirea în pământ, îți fac timid din mână, dau din cap și-ți arunc jumate’ de zâmbet pentru că, umm, inconștient îmi exprim rușinea cu privire la absența mea nemotivată. M-am avântat în lumea asta a blogului și apoi, brusc, m-am oprit – de nicăieri și niciunde anume. Îmi pare rău și îmi cer umilă iertare! Din fericire, sunt binecuvântată cu prieteni minunați si familie pe măsură, ambele părți dându-mi un cot să-mi amintească ce am de făcut. Am revenit dar!

M-am oprit din scris întrucât am fost plecată în Arizona timp de două săptămâni, timp destul să ajung să mă îndrăgostesc de ea. Vin și detaliile de îndată! Aș fi zis că după două săptămâni pline de soare și răsfăț, mă voi întoarce în plină forță. Greșit! Procrastinarea și-a facut încet un locșor destul de comod cât să mă poată ține sub control, a plecat ea și a venit lipsa de inspirație țopăind de mână cu frica. Frica de a scrie, de a mă “expune” aici atâta vreme cât încă mă întreb ce am de făcut aici. Dar, mi-am dat seama că frica nu pleacă niciodată, e doar ascunsă; așadar, merg mai departe și aștept rezultate în funcție de dedicarea personală și munca depusă. Din cer nu pică!

Să trec dar la treabă!

După cum am menționat mai sus, două săptămâni din luna aprilie le-am petrecut în Arizona, sau o mică parte dintr-un mai mult decât necesar Rai cald. Mi-a intrat în inimă instant! Cum altfel când veneam din tocmeai cealaltă parte a țării – cea înghețată de frig, decorată încă de copaci morți, dezgoliți și flori ofilite. Imaginează-ți: să te trezești într-o casă frumoasă, primitoare umplută de oameni și mai frumoși, să pășești afară și să fii întâmpinat/ă de un cer perfect albastru și un șezlong care te așteaptă să lenevești, să citești sau doar să dai din picioare pe ritmul muzicii ce îți răsună în căști. Sună a o zi perfectă?

fr_564Dar, nimic din toate astea nu fac din Arizona locul minunat pe care încerc să-l descriu. Acei oameni frumoși menționați adineaori – prieteni vechi, prietenii noi, simple cunoștințe sau aceia care te fac să te simți parte din familie chiar dacă te cunosc de puțină vreme.

Dintre multitudinea de oameni minunați, voi vorbi despre doi dintre ei: Mikey și Lora. I-am ales nu pentru că aș numi favoriți, ci pentru că am avut bucuria de le fotografia fetița, Bella Arwin (numele ales – o dovadă în plus a minunăției lor) și în curând vă voi încânta cu zâmbetul ei captivant, iar al doilea motiv e, simplu pus, așa cum i-am spus și Lorei, m-am îndrăgostit de dragostea lor. Recunosc, sună a clișeu sentimentalist. Nu e. I-am cunoscut în perioada sărbătorilor de iarnă și nu mi-a trebuit mult timp până să îmi dau seama ce părinți minunați sunt și un cuplu pe măsură. O adevărată bucurie, atât pentru inimă cât și pentru ochi. Într-o societate și împrejurări în care auzi nenumărate povești care includ divorțuri după ani și ani de căsătorie, relații încheiate brusc, legături rupte, lupte încheiate, păreri împărțite între fete care nu mai știu să reacționeze la atențiile sau neatențiile sexului opus, băieți care nu mai știu cum să abordeze o fată și care fug de responsabilități, o generație întreagă care fuge de ideea de căsătorie – demoralizator. Dar, mai mult decât ceea ce vedeam eu, împărtășindu-mi povestea lor de dragoste ca și cuplu, iar mai apoi ca soț și soție, am putut privi dintr-o nouă perspectivă relațiile și cum Dumnezeu poate lucra în ciuda gândirii umane și așeza totul în locul și la momentul oportun. Desigur, cu condiția ca încrederea în El să reprezinte partea majoră din ecuație. Vă întrebați despre ce poveste este vorba? Din fericire, într-o zi, veți putea să o citiți aici.

SONY DSC

E greu să te oprești din a o privi pe Bella, mai greu e să te oprești din zâmbit (nu ai cum să te abții), dar când poți, citește mai departe despre experiențele mele din Arizona. Și, evident, nu am cum să merg mai departe fără să pun în discuție factorul “mâncare”; cheeseburgeri In-N-Out serviți cu ai lor divin de delicioși cartofi prăjiți – visam de mult să gust și eu din minunea In-N-Out și să văd cum stă treaba; concluzie: stă foarte bine! – grapefruit dulce cules direct din curte, o pizza atât de bună încât m-a dus direct cu gândul la Italia sporindu-mi dorul după ea, tacos preparați în casă, s’mores lipicioase, și nu în ultimul rând, CEA MAI BUNĂ înghețată degustată vreodată: înghețată de fistic Blue Bell. Fără cuvinte! Țineți minte episodul din FRIENDS când Rachel și Chandler savurează un cheesecake scăpat pe jos? Aș face la fel!

fr_633

Am făcut mai mult decât a pune kilograme în plus, ne-am petrecut serile și nopțile făcând ceea ce ne place mai mult și poate ceea ce știm mai bine: am jucat jocuri și ne-am uitat la filme noi sau am revizionat câteva dintre favorite. Că tot veni vorba, unul dintre filmele noi vizionate a fost Divergent căruia, îmi cer scuze anticipat celor care le-a plăcut, i se poate acord premiul pentru cel mai “cheesy” film al anului. Din punctul nostru de vedere – o adevărată sursă pentru glume, “puns” (nu pot, nu am cum să traduc, nu iese) și ce mai vreți voi. Ne-am străduit să ne abținem din respect pentru cei din sală, unii implicați la maxim în acțiunea filmului, în special cineva aflat în spatele nostru care a izbucnit într-un “Da!Da!Da!” atunci când actorul principal și-a dat tricoul jos. Facțiunea neînfricaților, uaa! Nimeni nu e așa bucuros când sare dintr-un tren în plină mișcare, darămite pentru un examen. Sunt multe de spus pe această temă, prea multe, dar mă opresc din a vă plictisi. Totuși, dat fiind că am menționat un film care nu-l pot include în nicio categorie preferată, poate comedie, cinstit  să enumăr și câteva dintre favoritele vizionate (vechi și noi): The Hobbit: The Desolation of Smaug, About Time, The Painted Veil, Harry Potter series, Captain America: The Winter Soldier, Schindler’s List etc. Recomand cu mare drag About Time, asta pentru că The Hobbit nu are nevoie de nicio recomandare.

Am ajuns și, cel mai probabil, la ultima parte a poveștilor din însorita Arizona. Vă mai spun doar despre seara în care am făcut o plimbare cu gondola ascultând o voce puternică de gondolier interpretând “O Sole Mio” sub un cer plin de stele și luminat de o lună plină. Totuși, cea mai tare experiență trebuie să fi fost tragerea cu arcul. Vă îndemn cu mare drag și încredere să încercați. Normal că am fost extrem de emoționată și sceptică, dat fiind că eu sunt cea care se împiedică la drum drept și scapă din mâini absolut orice. Cum să mânuiesc un arc fără să omor pe cineva? Surprinzător, m-am descurcat chiar foarte ok. Ura mie! Nu putem fi toți Katniss sau Legolas, dar aș putea vâna după mâncare dacă prada ar sta nemișcată și la vreo doi metri de mine. Ultimul lucru demn de a fi amintit e trezitul la ora 5:30 a.m cu scopul de a urca unul dintre munții dimprejur, de a surprinde răsăritul și de a admira Arizona din înălțimi. O surpriză plăcută au fost baloanele cu aer cald care tocmai se înălțau.

Da, gata, cu asta am încheiat lista de activități. Ar mai fi multe de spus, dar m-am  și nu e intenția mea de a te adormi sau mai rău, enerva pentru că am luat în derâdere Neînfricații. Pe bune acum, cine conducea trenul?

Experiența mea în Arizona a fost una minunată! Am repetat asta de multe ori, dar nu am cum să o zic altfel. Paradoxal, un loc atât de diferit și nou m-a făcut să mă simt ca acasă, în România. Am ras, jucat, împărtășit, ascultat, îmbrățișat, salutat, luat la revedere, și îmi doresc să repet totul curând … sau cândva.

Arizona –

Cu mare drag, eu.

{P.S: Pozele din postarea versiunii în engleză sunt diferite, nu strică să aruncați o privire.}

Excuse me while I pass you down the street, stare at you, stare at the ground, half wave at you and then I just nod and hit you with a half crooked smile cause, well, that’s how I kinda feel for being so absent here. I’ve jumped in on this blogging ride and then I suddenly stopped – right in the middle of nowhere. I apologize! Luckily, I’m blessed with amazing friends and family that gave me a much needed nudge and here I am again.

I’ve stopped posting because I was gone for two weeks, visiting Arizona and falling in love with it. More on that and much more, later on. Once I’ve come back, procrastination crept in, sat down and intently stared at me and once that was gone, fear made her way too. Fear of writing, fear of putting myself out there since I’m still very much wondering what should I be doing here. But, I’ve realized I’ll still have that for a long time, so why not keep going and wait for the results, results depending on the amount of work and dedication allocated to this blog.

Anyways, let’s get down to ‘business’!

As I’ve previously mentioned, I’ve spent two weeks in Arizona, a.k.a a tiny piece of MUCH NEEDED warm Heaven. I’ve instantly fallen in love with it! How could I not when I was coming from the other side of the country – the frozen, dead trees and withered flowers filled with side. Picture this: waking up in a beautiful house filled with even more beautiful people, going outside and being welcomed by a most perfect blue sky and a lounge chair waiting for you to lay carelessly, read your book or wiggle your toes to the beat coming from your headphones. Now, how’s that for a perfect day?

fr_784

But probably none of these would make Arizona as amazing as it is without all the aforementioned beautiful people – old best friends, new friendships and simple acquaintances or the kind that make you feel like family even though they’ve known you for a short amount of time.

I’m not playing favorites here, but I will briefly mention two out of that amount of awesome people – Mikey and Lora. I’m doing this not only because I got to photograph their amazing girl, Bella Arwin (you can already appreciate their level of awesomeness by their baby’s name) and I’ll soon enchant you with her captivating smile but also because, simply put, as I’ve told Lora, I’ve fallen in love with their love. Alert – high level of cheesiness! I’ve first met them around New Years’ time and it only took me a few hours to realize what great parents and what an amazing couple they are. It was incredibly refreshing to witness that! Hearing all these stories about people giving up on their marriages after years and years spent together, relationships ending, realizing that girls don’t really know how to react to guys anymore or guys not knowing how to approach girls, our generation backing down on the idea of marriage –  it’s all very disheartening. More so, hearing the story leading to their relationship and then marriage – it just opened up a whole new perspective over relationships and how God can work against all human thinking and fit everything in its right place. That, of course, provided that faith in Him is the major part of the equation. But, what story is this, you ask? Luckily, one day you’ll get to read about it right here. Yeah, that was the part where I try to entice you into coming back for more.

BellsWhen you’ve finished admiring Bella and you’ve sort of stopped smiling (you know you can’t help it), please read on as I’m gonna briefly speak about my other Arizonian experiences. Can’t go on without bringing up the food factor ; juicy In-N-Out cheeseburgers served with their oh-so-tasty fries – literally a dream come true to finally taste it – sweet grapefruits picked from my friends’ backyard, delicious pizza that was so good it made me miss Italy, homemade yummy tacos, gooey s-mores, and last, but definitely not least, THE BEST ice cream I’ve ever tasted in my entire life: Blue Bell pistacchio ice cream. I’ve no words! Remember the FRIENDS episode where Rachel and Chandler share cheesecake from the floor? Let’s just say, I’d whip up a spoon in an instant in a similar situation involving this dreamy ice cream.

BlueBell

Additionally to gaining weight, we’ve also spent our nights doing what we love most: either playing board games or watching new movies and re watching old favorites. Side note, one of the new ones included Divergent which, I apologize in advance for those who’ve enjoyed it, I would give the award for the cheesiest movie of the year. The amount of puns and jokes one could come up from that movie is ridiculously high! We did try our best to be respectful of the rest of the audience given the fact that someone behind us chanted on “Yes!Yes!Yes!” as the main actor from the movie took off his shirt. Those dauntless though! No one is that excited to jump off a train, and moreover to take a test. I could go on and on, but I shall bore you no more! Given that I’ve mentioned a movie that’s not really in my favorite genre area, it’s only fair that I should note some of the favorites we’ve watched (old and new): The Hobbit: The Desolation of Smaug, About Time, The Painted Veil, Harry Potter series, Captain America: The Winter Soldier, Schindler’s List etc. 

This will probably be my last paragraph talking you through my two week adventure in Arizona land, so I wish to tell you about us riding a gondola at night under a star filled and perfectly moon lit sky, and while listening to the gondolier enchanting us with “O sole mio”. Furthermore, a very exciting experience was getting to do archery. I urge everyone to go out there and try it! Naturally, I was scared and skeptic about how I, the one gifted with very slippery fingers, will be able to manage a bow and arrow without killing someone. Surprisingly, I did really good for my first time. Hooray me! I’m no Katniss or Legolas, but I could hunt food if it stood still and about 7,8 feet in front of me. Lastly, we’ve made the effort of  waking up at 5:30 a.m to go hiking, catch the sunset and just take all the beauty in from atop that mountain. Witnessing hot air balloons flying around was also a nice surprise.

With that in mind, I guess this concludes my list of activities. There’s still more to be told, but this has been a pretty lengthy post and I don’t want you falling asleep or angrily closing this tab because I made fun of the Dauntless. Seriously though, who’s driving that train?

Arizona was amazing! I’ve said it before, but there’s no other way to put it. Paradoxically, that totally different and new environment made me feel like I was back home in Romania. I laughed, played, shared, listened to, hugged, said Hellos or said Goodbyes and I’m hoping to do it all over again soon … or sometime.

To Arizona,

Love always, Me.

fr_604

Advertisements

2 comments

  1. Lora Ceh · · Reply

    Alisa! You are the sweetest thing ever! Wow, thanks so much. I definitely don’t feel we deserve that but I appreciate it all none the less! Thank you 🙂 I already miss you so much!

    I’m looking forward to seeing you again. I know it was not just a casual occurrence that we met, but more of a friendship to come! I can already tell you are a kindred spirit, far away or not 😉 and those are rare to find!

    Great writing and piece though! I loved reading it! So well written, you are talented my friend. 🙂

    LC

    1. Stop making me get all teary! 🙂 You guys do deserve this and I’m glad I was able to somewhat put parts of it into words.

      I feel very blessed to have met you and being able to actually call you friends. Thank you again for everything!

      Also, thank you for the encouragement. 🙂

      Miss you tons!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: